Si cu aripa din rucsac ce-i?

Aflandu-ma undeva in vizita, cu laptopul aproape, cu Arctic Monkeys pe fundal, m-a pocmnit dorul sa scriu pe blog. Gazda isi face de lucru pe undeva prin alta camera (te ridic la rang de gazda, exact), iar eu am baut un suc ciudat, dar bun. Nu pot sa identific exact fructele pe care le-ar fi continut. Sau m-as balbai si incurca. Am avut de ales intre asta si ceva cu gualemara. Fata mea debusolata a influentat decizia gazdei si mi s-a oferit sucul care suna o iota mai putin ciudat. Am zambit, a fost bun, portocaliu-galbui.

….. DOAMNEEEEEEEEE! Dar nu se poate!

Eu v-am avertizat ca o sa scriu prostioare pana cand imi redescopar partea, latura, coltisorul artistic din mine. Ma, dar macar firicelul melancolic sa fie pe undeva! Macar tragerea de a-mi mai pierde vremea pe net! Sau instinctul primar de a vizita blogurile in zorii zilei.

S-au luat toate de manuta, s-au ascuns dupa canapea si rad de mine. Eu le caut constiincioasa in continuare. Va tin la curent cu noutatile, poate aud chicotit de undeva si le descopar impreuna sub un tei din cismigiu.

ceva ma opreste sa imi mai exprim gandurile aici. ce? speram sa ma ajute careva cu intrebarea asta. terapia prin scris nu mai are efect, pentru ca nu mai exista poate nici cauza terapiei. terapia s-a sfarsit. terapia si-a indeplinit scopul. sunt pe linia de plutire, sunt biiiiiiiiiiine. unul dintre motivele pentru care scriu acum este faptul ca am teza la mate azi, lucru de care uit sistematic, si imi trebuie alta ocupatie fata de sin2x=2sinxcosx. v-am spus ca imi redecorez camera? ma refer la postere, vaze si alte prostioare, mobila mea ramane. iei.

nu stiu de ce scriu cu litera mica azi. lasati-ma sa scriu prostii cateva zile, ca sa imi reintru in mana si sa va mai povestesc intamplari din gradinita.

…
begin
if me not do info anymore then
me happy.
end;
…

va daaaaaaau la toti si vaaa molipsesc

nimic in luuume nu ma opreste sa urlu tare… SUUNT FERIIIICIIIIIT

visele meeele se implinesc cat bat din palme sau cand clipeeeesc…

Si da, am 16 ani din frumoasa clipa de fataaaa

aaam soseaua meeea doooar cu uuun singuuur seeens, maaa va duuuce undevaaaa

Imi trebuie o ultima insemnare pe aces blog, avand 15 ani. In doua ore, voi fi avand 16 ani si 15 minute. In 2 ore, o sa fiu de o varsta cu toti ceilalti colegi ai mei. In doua ore, o sa am motivul perfect sa zambesc larg, sa ma uit in oglinda si sa spun tare “am 16 ani!”.

Cineva imi poate studia cu exactitate anul acesta de viata, pentru ca am scris pe tot parcursul lui, pentru ca mi-am pus pe hartie (prea obisnuita cu aceasta expresie ca sa pot sa o schimb) toate gandurile, bucuriile pe care le-am trait, dezamagirile (intre noi fie vorba, nu chiar in numar de doua-trei) si… si cam tot. Vedeti, multe sunt banalitati, altele par clisee groaznice. Nu-mi pasa, sunt cliseele mele, pe care eu le-am trait, iubit, insemnat aici. Si chiar daca ma asteapta Ladima sa-l studiez, chiar daca relatia Catalin-Catalina este nerabdatoare sa fie studiata intens, eu nu ma despart de al meu blog simpatic, de spatiul virtual care la o adica, e mereu langa mine. Pe care il abandonez, apoi redescopar si care ma primeste mereu inapoi (ce-i drept, ma mai uita, imi mai cere parola, nu-mi lasa calea fara diferite obstacole. ce vreti, ma mai pedepseste).

Nu, nu am vrut sa spun nimic de fapt, nu am vrut sa aiba sens. Si nu am vrut sa va anunt cumva subtil ca e ziua mea maine si nici ca inca nu am aflat ce cadouri misterioase voi primi. Am vrut sa am ceva la care sa ma uit mai tarziu si sa-mi spun “ce copil eram eu la 15 ani!”.

Ma cheama Ladima. “…Romanul nu urmareste drumul clasic, traditional, al nararii suc…”

M-am intors. Experienta Resita nu s-a comparat cu experienta Ploiesti (era si greu) dar una peste alta a fost din nou o saptamana din aia plina, in care nu iti vine sa te mai culci chiar daca s-a facut deja vreo 3 noaptea. Adica de ce ai mai face-o? Oricum te scoli pe la 5 jumate. 6, daca vrei sa te omoare profesorul insotitor.

Am luat 9.85, sunt mandra, ma laud in stanga, in dreapta, oricum o sa va povestesc pe indelete despre evenimentle majore de pe acolo, nu va panicati, dar deja fraza e prea lunga, trebuie cumva sa inchei, asa ca va spun ca Lazarul azi nu face ore, sac. sac. SAC!

Plec. Luni. Urati-mi bafta, am nevoie. In schimbul unor ganduri bune din partea voastra, eu va urez sa aveti cat mai multe zile linistite, sau agitate, dupa caz si preferinte, sa va purtati frumos cu familia, ce vine in vizita si care la o prima vedere pare sa va enerveze cumplit, sa mancati si voi din miel, chiar daca nu e tocmai pe placul vostru, sa aveti grija cu cozonacii si mai ales cu cantitatea de cozonaci infulecata- si, SIIII sa bateti la jocul ala hilar cu ouale. Luati-va unele cat mai ascutite in cap, alea bat orice. Purtati-va frumos, iarta omul care te-a enervat cumplit pentru ca te-a calcat in masina pe adidasii proaspat spalati, si, asa, macar de sarbatori, du-te in bucatarie si intreab-o pe mama ta daca are nevoie de ajutor. Si nu lasa sa se vada ca ti-a cazut fata cand iti spune sa tai cartofii bucatele.

Un Paste fericit, mai, voua.
Si fara nici o legatura, doamne, habar nu aveam ca Victoras imi mai citeste blogul.

Ucid vise de un an. La multi ani, ma!
Asa, in amintirea vremurilor trecute, iata primul meu post.

Oamenii sunt condamnati sa greseasca. Oamenii sunt condamnati sa creada ca deciziile luate de ei sunt in favoarea lor. Oamenii de fapt habar nu au ce e bine sau nu pentru ei, pentru ca nimeni nu o sa poata prezice ce sa va intampla daca. De aia, cei impulsivi dintre noi, cand avem vreo pasiune pentru cineva, opresc persoana in mijlocul strazii si o saruta. Altii inghit in sec. Unii se apropie treptat de individ. Suntem atat de diferiti, incat nu putem nici macar sa ne clasificam. Nu putem sti niciodata daca sarutul ala pasional venit din senin o sa aiba efectul sperat sau nu. Nu avem cum si nu vom avea niciodata cum sa aflam inainte. Si cand ai aflat reactia, este de cele mai multe ori prea tarziu.  I can be your liar, I caaan can be the bearer of bad news.

M-am avantat prea tare in povestea de mai sus, cand incercam doar sa subliniez ca nimeni nu poate lua mereu decizii bune. Daca ai ghinionul ca persoana sa nu guste genul asta de manifestari, in public, asa fara nici un fel de pregatire, te-ai cam ars. Desi totul parea prea calumea, in imaginatia ta. De fapt eu ma invart in continuare in jurul cozii, doar ca sa nu spun simplu si raspicat la ce ma refer de fapt.

Imi este groaza de niste gesturi de ale mele, in care eu am dat dovada de atata slabiciune, si inca dau, dar… nu pot sa ma concentrez la ce vreau sa scriu. Burning like a flame inside of you. Cand iti auzi propria voce care se opune gesturilor tale, cand cineva te impinge din spate sa uiti, sa stergi totul doar ca sa primesti inapoi ceva frumos, ceva care a trecut poate de luni, pentru ca nu vreau sa spun ani. Waiting for the day I have to choose. Ce vreau sa spun? Tot pierd firul ideii. Nu vreau inapoi o relatie. Nu vreau inapoi o persoana. Nu vreau nimic altceva in afara de stare si de atasamentul pierdut. I won’t go getting tired of you…

Vreau increderea si poate prietenul meu bun. Dar ce se intampla cand trecutul pur si simplu ti se pare piedica imensa peste care nu poti sa treci, pentru ca iar cazi. “But is this just desire or the truth?”

Multumiri, Foo Fighters- Tired of you.

Trebuie sa imi reiau ideea de mai jos. Nu incec sa imi maresc numarul posturilor cu cele 3 randuri de acum, nici gand, numai ca daca va aduceti aminte, data trecuta cand aveam un subiect bine definit in cap… l-am uitat. Si mi-l amintisem acum vreo doua zile, eram chiar fericita. Si aflata in fata calculatorului, nimic. Minte goala, am tras ciocolata langa mine si am mancat. Nu mai vrem asta. Acum facem totul mai… sigur.

Imi plac ideile mele, stiati?