Nu?

Atat de fara viata m-ai prins tu, Craciunule. Zacand pe fotoliu, adormind la televizor, iesind prost in poze, cu fular netricotat. Ba chiar m-am uitat in gol, catre coltul trist. Nici nu era trist. El, saracul, parea trist. Si m-am trezit cu gandurile aiurea, atat de aiurea, cum nu au mai fost de atata timp. De cand numaram eu atent zilele si saptamanile acelea dureroase. De cand citeam Bacovia si mi-era groaza sa ma opresc din citit, ca nu cumva sa fac asemenari intre poezie si viata. Citeam, si al naibii, tot citind si tot citind, ma cuprindea sete sa mai tot citesc. O grea sete de Bacovia. Si candva, tot te opresti. Si candva, tot te doare.

Dar sa nu uitam ca am revelionul arajat, nu…

~ by Alexa pe decembrie 25, 2007.