caciula. muzica. fericire. tumbe. cade. au!

Mereu m-am intrebat o chestie. De fapt am mai si scris despre asta un post destul de lung, numai ca, fix in clipa aia wordpress-ul se hotaraste sa nu-mi asculte comenzile si sa mi-l stearga (era gata, terminat, slefuit si simpatic postul meu). Acum ne von rezuma la simpla idee expusa acolo:

“Cum arata lumea pe strada, care asculta muzica la ipod/mp3, carora nu li se vad castile, DAR FREDONEAZA?”

De ce situatia asta particulara? Pentru ca toate iarna asta a fost cazul meu. Purtam o caciula mov simpatica. Oare m-au considerat nebuna, pentru ca vorbeam singura? Poate ca s-au gandit ca am casti? Poate au ignorat? Nu, nu-mi place ultima ipoteza, numi place ideea de oameni carora nu le pasa de ce/cine ii inconjoara. Nu.

Oricum, vremurile friguroase au trecut si acum este total clar ca nu-s ticnita (nu zambi, nu-s!), ca totul se rezuma la putina muzica, cea care iti mai scoate cate un zambet, care te mai face sa topai pe strada sau te inece intr-o pasa plina de amar. Uneori cel putin, o melodie tampita poate sa iti aduca aminte de diverse prostii, care pentru tine in clipa respectiva ar insemna o groaza. Asta ca sa nu spunem “totul” pentru ca m-as speria instant pe mine de ce cuvinte marete si groaznic de siropoase sunt in stare.

Daca oamenii ar putea sa invete sa fie fericiti FARA inca o persoana alaturi, am face cu totii tume prin parc. In afara de pihologi, astia si-ar da demisia. Concluzie la minut, da, da.

~ by Alexa pe aprilie 21, 2008.