“Minune”
De cat timp tot caut poezia asta! Ca sa intelegeti de ce, este prima pe care am invatat-o vreodata, care probabil mi-a fost citita de foarte multe ori pe la varste fragede, pana cand, la 4 ani, am putut sa i-o spun cap-coada mosului. M-au aplaudat. Asadar, Ana Blandiana spune:
“Uneori, când sunt fericită într –adevăr,
Simt, (sau poate numai mi se pare)
Cum în vârful fiecărui fir de păr;
Îmi creşte câte o floare,
Şi ştiu că sunt grozav de frumoasă
Cu podoaba aceea împărătească,
Dar nu – ndrăznesc să mişc fruntea prea tare,
De teamă să nu se desprindă,
Şi nici nu mă privesc în vreo oglindă
de teamă să nu se ofilească,
Şi mai ales,e destul să mă întristez numai un pic
Ca să nu mai rămână din toată frumuseţea nimic.
Eu cred că puteţi încerca şi voi binişor,
E uşor:
Nu trebuie decât să fiţi
Foarte fericiti”
Nu ma intrebati pareri obiective legate de compozitie, idee, mesaj. Mie imi starneste cele mai frumoase amintiri, and that is all I care about right now.
