Zile si zile.

1) Zile
In care ritmul personal nu ti-e zguduit. In care lumea ti-e cunoscuta, sub toate aspectele ei. Procesele de adaptare la elementele de origine  exterioara ajung sa fie situate undeva la cote minime. Elemente surpriza cu nivel decent te pacalesc si invaluiesc,  iti dau senzatia ca ramai activ, stapan pe propriul destin. Normal, tie nu ti se poate intampla nimic. Zile putred de obisnuite.

Ba mai mult, in indiferenta zilelor incepi sa crezi ca mediul in care traiesti nu are secrete pentru tine. Ca poti controla si  experimenta cu idei si oameni si vorbe si gesturi. Atitudinea afisata ia valori intr-un spectru larg, toate cunoscute si traite anterior cu intensitati diverse. Ce ti se adauga pe masura ce trece timpul e poate doar o tenta initial firava de aroganta fata de exterior.

2) Zile
In care totul degenereaza in haos. In care tu ca individ esti de o fragilitate inspaimantatoare, pe care mai devreme nu o identificai drept apartinand tie. Mediul te-a tradat, a vegheat atent si atacat in final prin metode numai de el intelese. Unde doare cel mai tare, atat de parsiv a putut fi. Socul ti-este alipit de trup, te urmareste. Incercarea de a te detasa, materializata printr-o fuga de elemente ce te inconjoara e de o inocenta deprimanta pentru exterior. Te tradeaza chipul, vorbele, incordarea se instaleaza fulgerator in trupul tau.

Sunt zile care te formeaza, te definesc ca individ. Acele zile care te expun drept fiinta vulnerabila, cu afect sincer si reactii nebanuite. In care aparentele limite proprii sunt depasite cu mult. In care accentul este pus pe latura umana.

Acele zile de care ne e tuturor atat de frica, fata de care exteriorul e asa rece. La urma urmei, pentru altii zilele continua sa fie putred de obisnuite…

~ prin Alexa pe martie 20, 2011.