Hello. Mi-e si rusine sa mai pomenesc de activitatea redusa a mea in materie de intretinut blogul. Imi aduc aminte cu nostalgie de vremurile cand vroiam sa comunic intamplarile de zi cu zi comunitatii online, cand mi se parea ca am ceva de spus, cand posturile aveau oaresce greutate emotionala.

Acum simt ca vreau prea mult de la mine, ma inspaimanta gandul si las toate intentiile ce imi joaca in minte, ingropate sub cine stie ce alta treaba arzatoare de a mea. In plus, imi tot trece prin cap ideea ca, scriind prostioare doar de dragul de a mai bate tastatura putin, va da un aer de nepasare si raceala spatiului meu virtual. Locsorului unde ma pot desfasura dupa bunul meu plac.

Vreau sa fie ca alta data, mai incarcat cu trairi, mai updatat, cu mai mult suflet pus in scris.

Parca am pierdut indemanarea. Parca-am taiat-o cu pseudo-latura mea artistica. Nescriind constant, si posturile par semi-idiotenii debitate la plictiseala, cand contiinta ma apasa.

Nici macar nu promit ca schimb ceva. De ce, la urma urmei…

urat imi formateaza postul trecut. aproape ca il strica.

De cat timp tot caut poezia asta! Ca sa intelegeti de ce, este prima pe care   am invatat-o vreodata, care probabil mi-a fost citita de foarte multe ori pe la       varste fragede, pana cand, la 4 ani, am putut sa i-o spun cap-coada mosului. M-au aplaudat. Asadar, Ana Blandiana spune:

“Uneori, când sunt fericită într –adevăr,

Simt, (sau poate numai mi se pare)

Cum în vârful fiecărui fir de păr;

Îmi creşte câte o floare,

Şi ştiu că sunt grozav de frumoasă

Cu podoaba aceea împărătească,

Dar nu – ndrăznesc să mişc fruntea prea tare,

De teamă să nu se desprindă,

Şi nici nu mă privesc în vreo oglindă

de teamă să nu se ofilească,

Şi mai ales,e destul să mă întristez numai un pic

Ca să nu mai rămână din toată frumuseţea nimic.

Eu cred că puteţi încerca şi voi binişor,

E uşor:

Nu trebuie decât să fiţi

Foarte fericiti”

Nu ma intrebati pareri obiective legate de compozitie, idee, mesaj. Mie imi     starneste cele mai frumoase amintiri, and that is all I care about right now.

Se poarta proiectele. Na ca m-am gandit si eu la unul. Fiti pe faza.

Cand esti ironic iti dispare orice samanta de inocenta. Emani rautate.

Atrage asta? Hell, yes! Nu mi se pare nimic mai incitant decat o discutie plina de subintelesuri.

Imi place sa creez. Sa simt ca am infaptuit cu adevarat ceva, sa pot sa ma uit in spate si sa arat, sa-mi dau seama, sa realizez ca eu de fapt imi las amprenta pe unde trec, ca nu sunt doar in trecere pe aici, pe acolo.
Vreau sa imi vad timpul materializat cumva. Tot mai putin am ocazia sa fac ce-mi place, cand imi place, daca imi place.

Tu cat de des ai timp pentru tine si pentru ce vrei tu sa faci cu adevarat? Ca poate pentru cativa dintre noi notiunea de “a ne relaxa” nu e sinonima cu statul cu familia si uitatul impreuna la un film. Poate…

Am 2 lepse care au legatura una cu alta. Mihai si Alex, uitati ca raspund. Sau mai bine, uitati cum raspunde “Danuta”.

2008.
1. Olimpiada internationala, multi prieteni, multe visuri, multe tari de vizitat, in care ai la cine sa dormi. 
2. Certificatul de la Goethe. M-a cam deazamagit putin rezultatul, stiam ca pot mai mult. Dar l-am luat, ce-i drept.

Partea de realizari palpabile:

Partea de hotarari:
3. Ca vreau bursa la nemti, un an, poate doi. Ca vreau sa ma intorc in Romania. Chiar e placut sa vad cum ma vor si ei. Imi tot trimit materiale informative si programe de bursa fara sa le cer. Ma simt speciala.
4. Ca idiotii nesimtiti nu o sa ma mai atraga.

Partea cu adevarat frumoasa
5. Ca am gasit persoana cu care sa pot sa zic ce-mi trece prin cap, cand imi trece prin cap, care ma place tocmai pentru ca spun ce-mi trece prin cap, in momentul  in care imi trece prin cap. Intelegeti ce vreti.
6. Ca am descoperit ca toamna este un anotimp ce nu mai trebuie sa il asociez cu notiunea de “depresie”.
7. Ca am avut o vara cum nu prea cred ca o sa mai am. Ca am calatorit, ca am petrecut, ca am pierdut nopti cu persoane cu care nu credeam in veci ca o sa am ocazia sa-mi petrec timpul. Ca am vazut un meci de ping pong intre un rus si un american, in curtea unui internat, ei razand de neindemanarea fiecaruia. Pentru ca uneori cliseele sunt pe bune, doar clisee. Pentru ca nu ai des ocazia sa vorbesti cu un american, un rus si un olandez in germana. (mai ales cu un american… care mananca numai legume). Pentru ca in total am stat acasa fix 21 de zile. Pentru ca sunt convinsa ca peste ani si ani, asta o sa ramana vara ce mi-a marcat adolescenta.  
8. Ca mi-am restabilit “viata sociala”: mai exact, ca nu m-am mai inchis in casa, plans de mila, scris pe blog si izolat de prieteni. Ca, la naiba, mi-am revenit.

2009
Eu nu prea planific nimic, traiesc mai degraba dupa principiul “ce o fi o fi”, dar trei lucruri gasesc dupa care sa ma “ghidez”.
1. Sa ma hotarasc ce vreau de la viata mea, profesional vorbind.
2. Sa iau orice fel de diploma anul asta la olimpiada nationala, ca sa ma bage la facultate fara examen (mint, vreau premiul 1 din nou, dar nu vreau sa va panicati. oh crap, bine, premiul 1, altfel fac urat)
3. To make it work. It is going to be alright, not?

Asta a fost. Pe hartie pare putin, dar nu va dati seama cate sunt, cate vor fi sau macar sper ca vor fi…

Am gandurile aiurea. Foarte. Vreau sa fiu putin lasata in pace ca sa pot sa procesez anumite informatii. Dar cum spiritul Craciunului implica “familie”, “comunicare”, “masa”, “iubire”, numai singur nu poti sa te gasesti vreodata.
Perfect timing for being alone.

De notat in carnetel.
Acum… acum asteptam reactii.