Seara asta o petrec cu Bacovia

•Septembrie 17, 2012 • 1 comentariu

Nervi de toamnă

E toamnă, e foşnet, e somn…
Copacii, pe stradă, oftează;
E tuse, e plânset, e gol…
Şi-i frig, şi burează.

Amanţii, mai bolnavi, mai trişti,
Pe drumuri fac gesturi ciudate –
Iar frunze, de veşnicul somn,
Cad grele, udate.

Eu stau, şi mă duc, şi mă-ntorc,
Şi-amanţii profund mă-ntristează –
Îmi vine să râd fără sens,
Şi-i frig, şi burează.

Anunțuri

Pe unde mai scriu….

•Aprilie 15, 2012 • Lasă un comentariu

http://19ani.wordpress.com

Pentru moment.

metodic, egal, eficace.

•Aprilie 8, 2011 • Lasă un comentariu

Cantec de victorie
Ana Blandiana

Te-am iubit disperat, ortodox şi eretic,
Te-am iubit protestant, protestînd,
Te-am iubit în cuvinte mai mult ca aievea,
Arzînd şi arzînd şi arzînd.

Te iubesc în sfîrşit, fără stări delirante,
Inima mea-i un organ anatomic şi-atît,
Fără tremurul mistic zvîcnind la turnante,
Fără nodul de lacrimi din gît.

Te iubesc deci metodic, egal, eficace,
De la pupa la prova cu tot cu catarg,
Ca matelotul cuminte ce spală puntea pe brînci
Fără să vadă în larg.

Ce victorie mare, aş zice totală,
Ce era de ucis s-a ucis elegant,
Cum ai sparge în vis un vas cu parfumuri
Rostogolite in neant.

Ce victorie mare, aplaud-o tu,
Pune steagul ei hohotind în fereşti,
În vremea asta sufletul meu pompează nebun
Sînge în versul din care lipseşti.

Zile si zile.

•Martie 20, 2011 • 1 comentariu

1) Zile
In care ritmul personal nu ti-e zguduit. In care lumea ti-e cunoscuta, sub toate aspectele ei. Procesele de adaptare la elementele de origine  exterioara ajung sa fie situate undeva la cote minime. Elemente surpriza cu nivel decent te pacalesc si invaluiesc,  iti dau senzatia ca ramai activ, stapan pe propriul destin. Normal, tie nu ti se poate intampla nimic. Zile putred de obisnuite.

Ba mai mult, in indiferenta zilelor incepi sa crezi ca mediul in care traiesti nu are secrete pentru tine. Ca poti controla si  experimenta cu idei si oameni si vorbe si gesturi. Atitudinea afisata ia valori intr-un spectru larg, toate cunoscute si traite anterior cu intensitati diverse. Ce ti se adauga pe masura ce trece timpul e poate doar o tenta initial firava de aroganta fata de exterior.

2) Zile
In care totul degenereaza in haos. In care tu ca individ esti de o fragilitate inspaimantatoare, pe care mai devreme nu o identificai drept apartinand tie. Mediul te-a tradat, a vegheat atent si atacat in final prin metode numai de el intelese. Unde doare cel mai tare, atat de parsiv a putut fi. Socul ti-este alipit de trup, te urmareste. Incercarea de a te detasa, materializata printr-o fuga de elemente ce te inconjoara e de o inocenta deprimanta pentru exterior. Te tradeaza chipul, vorbele, incordarea se instaleaza fulgerator in trupul tau.

Sunt zile care te formeaza, te definesc ca individ. Acele zile care te expun drept fiinta vulnerabila, cu afect sincer si reactii nebanuite. In care aparentele limite proprii sunt depasite cu mult. In care accentul este pus pe latura umana.

Acele zile de care ne e tuturor atat de frica, fata de care exteriorul e asa rece. La urma urmei, pentru altii zilele continua sa fie putred de obisnuite…

cu toata sinceritatea, imi pare rau de blog.

•Martie 5, 2009 • 8 comentarii

Hello. Mi-e si rusine sa mai pomenesc de activitatea redusa a mea in materie de intretinut blogul. Imi aduc aminte cu nostalgie de vremurile cand vroiam sa comunic intamplarile de zi cu zi comunitatii online, cand mi se parea ca am ceva de spus, cand posturile aveau oaresce greutate emotionala.

Acum simt ca vreau prea mult de la mine, ma inspaimanta gandul si las toate intentiile ce imi joaca in minte, ingropate sub cine stie ce alta treaba arzatoare de a mea. In plus, imi tot trece prin cap ideea ca, scriind prostioare doar de dragul de a mai bate tastatura putin, va da un aer de nepasare si raceala spatiului meu virtual. Locsorului unde ma pot desfasura dupa bunul meu plac.

Vreau sa fie ca alta data, mai incarcat cu trairi, mai updatat, cu mai mult suflet pus in scris.

Parca am pierdut indemanarea. Parca-am taiat-o cu pseudo-latura mea artistica. Nescriind constant, si posturile par semi-idiotenii debitate la plictiseala, cand contiinta ma apasa.

Nici macar nu promit ca schimb ceva. De ce, la urma urmei…

bad bad wordpress! la colt!

•Ianuarie 26, 2009 • 3 comentarii

urat imi formateaza postul trecut. aproape ca il strica.

„Minune”

•Ianuarie 26, 2009 • Lasă un comentariu

De cat timp tot caut poezia asta! Ca sa intelegeti de ce, este prima pe care   am invatat-o vreodata, care probabil mi-a fost citita de foarte multe ori pe la       varste fragede, pana cand, la 4 ani, am putut sa i-o spun cap-coada mosului. M-au aplaudat. Asadar, Ana Blandiana spune:

 

„Uneori, când sunt fericită într –adevăr,

Simt, (sau poate numai mi se pare)

Cum în vârful fiecărui fir de păr;

Îmi creşte câte o floare,

Şi ştiu că sunt grozav de frumoasă

Cu podoaba aceea împărătească,

Dar nu – ndrăznesc să mişc fruntea prea tare,

De teamă să nu se desprindă,

Şi nici nu mă privesc în vreo oglindă

de teamă să nu se ofilească,

Şi mai ales,e destul să mă întristez numai un pic

Ca să nu mai rămână din toată frumuseţea nimic.

 

Eu cred că puteţi încerca şi voi binişor,

E uşor:

Nu trebuie decât să fiţi

Foarte fericiti”

Nu ma intrebati pareri obiective legate de compozitie, idee, mesaj. Mie imi     starneste cele mai frumoase amintiri, and that is all I care about right now.