Copii, nu e frumos sa aratati cu degetul!

[POVESTE BAZATA PE FAPTE REALE]

De la inceput ar trebui sa va spun ca nu sunt genul de persoana care, atunci cand vede un copil mic, se duce la el si il trage de obraji. Pentru asta va am pe voi, dragii mei colegi. Revenind, nu ma omor dupa copii. Fac galagie, sunt mereu fericiti (prea fericiti dupa gustul meu) si plini de voie buna. Bleah.

 Nu stiu de ce, nu stiu cum am putut ajunge intr-o asemenea situatie, dar ma pomenesc sambata la ora 11 in parcul obor. Va dati seama ce zi frumoasa se anunta! Printre batranei, pensionari, mame cu copii, ma aflam si eu. Incredibil, dar zaresc o banca libera. A mea eeee!

Greu de explicat, dar tot decorul asta te face sa te simti bine si cazi in melancolie. Uiti ca de fapt nu iti place parcul asta deloc, ca nu e bun de nimic. Iti amintesti ca pe vremea cand erai tu copil (uitati influenta pensionarilor asupra mea!) veneai incredibil de des pe aici. Pe atunci arata insa mult mai rau: leagane ruginite, topogane subrede, miros insuportabil in zona. Heh, ce copilarie frumoasa ai avut!

Starea experimentul de a vorbi despre mine la persoana a 3a: esuat.

Gandurile (erau ale mele, evident) imi sunt intrerupte de un chiot. Ma uit in zona si vad in fata mea un baietel in costum de mariner, cu palarie de paie si cu inscriptia pe pamblica „Le formidable”. De fapt avea o geaca rosie, pe care o trantise de pamant, niste blugi murdari de la ultima cazatura si o lopata in mana. Era Goe-le generatie lui, as putea sa jur. Se posteaza in fata mea si tipa din nou. Imaginati-va scena: eu pe banca, cu 2 capete mai mare decat el in picioare. Hehe. Imi cade privirea pe lopatica lui de plastic. O tine cu toata forta, de parca urma sa imi dea cu ea in cap sau ceva in genul. Nu aveam asemenea emotii, nu ajungea el atat de sus.

„Te pot ajuta cu ceva?” .  Imi place incredibil de tare sa vorbesc cu pici ca si cum ar fi adulti. Simt cum ii umilesti totaaaaaaal.                                     

 „Vreau sa stau acolo!”, aratand cu degetul lui mic catre mine. Moment in care vine bunica lui catre el si aud cum ii spune: 

 „Mamaie, ti-am zis ca nu e frumos sa arati cu degetul!” Il trage de maneca, iar el apuca sa imi arunce o ultima privire urata.

–––––––––––––––

Morala:  Copilul, cand va fi mare, va sti ca e frumos sa te duci la o persoana in tramvai, sa te asezi in fata ei, sa tipi de doua ori, dar cand va trebui sa ii explici motivul pentru care ai speriat un tramvai intreg, vei sti ca nu ai voie sa arati cu degetul.  Foarte inteligent.

Anunțuri

~ de Alexa pe Mai 1, 2007.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: