„Sau poate ca nu”

Cand eram in scoala generala eram o persoana mult mai buna. Pe langa faptul ca ma mai preocupau cat de cat temele pentru scoala sau daca ma asculta sau nu la istorie, pot sa spun ca aveam o fire mult mai blanda, credeam in oameni, in schimbare, nu luam peste picior orice creatura neajutorata sau prea pasnica. Lucru pe care nu il mai pot spune despre mine. 

Pe parcursul anului acesta am tot constat cum devin mult mai ironica, acra, nesuferita si plina de mine. Cum am descoperit intorsatura asta de caracter? Simplu. Am in fata mea doua persoane care au trecut prin exact aceleasi faze ca si mine. Pe una dintre ele o stiu ca in palma, pe cealalta cred ca sunt pe cale de. Altefl zis, Huyen (da, tu) si inca o colega, care ar fi bine sa ramana in anonimat. 

Alte repere? Fostii mei colegi, pe care apuc sa ii vad din ce in ce mai rar. O anumita intalnire de prin martie a avut darul de a ma pune serios pe ganduri. Tipe cu care nu prea aveam tangente prin scoala generala mi-au facut o vizita neasteptata. Ne-am petrecut o dupa-amiaza placuta prin parc si am avut ocazia sa constat ca ele nu se schimbasera cu nimic. Erau aceleasi fete vesele si pline de viata, aveau aceleasi principii, gen de glume si una peste alta, acelasi caracter. Cred ca au avut un soc in momentul in care au constat cum am devenit eu.

Dar incidentul ce m-a facut sa abordez subiectul asta abia acum, a fost o anumita remarca a unei colege. Vorbeam despre un tip ale carui principii sunt diametral opuse cu ale mele. In mod bizar tipul asta pune pret pe minunatul, deja devenit cliseu, „opusele sa atrag”. Intelegeti voi mai bine ce vreau sa zic. Si vorbind noi despre toate evenimentele din ziua aceea, fata isi exprima total dezaprobarea fata de comportamentul baiatului. Ca sa va dati seama, e genul care vrea sa fie 24/24 in centrul atentiei, nu conteaza prin ce mijloace, glume bune sau nu, remarci inteligente sau nu. Tot ce conteaza e sa fie in lumina reflectorului. Cam asta ar fi el. Va dati seama ca tipa cu care vorbeam eu nu avea nimic in comun cu el, decat poate parerea pe care o au unul despre celalalt. Si exact asta a pus ea in lumina in clipa aia: „Ce as putea eu sa am in comun cu el? Nimic.”. Atunci am simtit nevoia sa sustin afirmatiie ei si i-am spus ca si la mine e aceeasi problema. Clipa in care ea a zis „Sau poate ca nu”, asa incat eu , teoretic, sa nu pot sa aud ce zice ea. Detalii nu am mai cerut ca m-a izbit realitatea.

Chiar am devenit exact ca persoanele ala caror caractere nu le suport? Chiar pot sa fiu inclusa intr-un grup de persoane… ca ei? Si daca nu, de ce in ultima vreme se tot fac referiri la asta?

Nu vreau nu vreau nu vreau.

Anunțuri

~ de Alexa pe Iunie 8, 2007.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: