Marie

Liebe Marie,

Presupunem prin absurd ca tu ai intelege acum ce-ti scriu eu acilea,  ca tu esti defapt romanca, nu locuiesti in Viena, nu ai un castel maricel in Gradisch, noi am fi 2 suflete ce-si pot destainui tot, ca tu-mi povestesti despre aventurile tale mai mult sau mai putin frecvente,  eu despre viata mea tumultoasa, ne-ar fi dor una de alta si am pune cat de curand de vreo intalnire. Realitatea ne izbeste in fata: tu locuiesti acolo, la tine, departe de mizeria din Bucuresti, inveti in Rainergymnasium si faci greseli de scriere in propria ta limba. Eu locuiesc aici, la mine, in Bucuresti, departe de Theresianumgasse, invat in Colegiul National Gh. Lazar, in pod. N-oi fi eu buna la matematica, artitmetica, ma incurc la 157+49 daca vreau sa fac un calcul mental, da’ de scris, scriu corect.  

Destinul a facut ca vietile noastre sa se intersecteze pentru 3 ani. Relevanta ar fi varsta. Eram mici dom’le, mici. Mici si ne uram. Imi aduc aminte, prin clasa a 2a trebuia sa fi fost, tocmai se terminase ora de sport. Facam educatia fizica intr-o sala mare, cu spaliere de diferite dimensiuni, cu inele (d’alea de au si gimnastii baieti ), mingi multe mici si mari, sfori cu noduri (ma simt jenata ca nu stiu denumiri tehnice), bancute peste care tot saream noi in diverse feluri , tot tacamul. Oricum, tocmai iesisem din ora si tu te-ai gandit sa tii usa a 2 colege care ieseau. Mie mi-ai inchis-o in nas. Mici si rai eram cu totii. Acum pot spune cu sufletul deschis ca te iert.

Imigrantii-s priviti cu alti ochi la inceput. Si uitati de ce nu vreau eu sa-mi mai paresesc patria pentru nimic in lume.

Roata se invarte si se invarte si se invarte. Timpul trece timpul trece timpul trece. Intr-a 4a, cine-i colega mea de banca? Scumpa, adorabila, cu sufletul curat ca lacrima, Marie-Christine. Cine-i prietena mea cea mai buna: Marie-Christine. Cine-si cere scuze cu ochii inlacrimati: Marie-Christine. Mici, dom’le, mici. Cine-si petrece 2 saptamani departe de ai sai parinti la Contesa-Goess-pe-dreapta? Alexandra Radu. Mici.

Am plecat din tarisoara voastra muntoasa si m-am intors la noi. Ne-am jurat sa ne scriem pe vecie. Ce prostie! Pe atunci nu cunosteam indeajuns de bine tainele internetului, asa ca, uneori, cand ma asteptam cel mai putin, cutia de scrisori continea un plic, de regula albastru, pe care era mazgalit numele meu si adresa stalcita si corecta ingrosat cu pixul. Cu tine am pastrat legatura cel mai putin, as putea zice. Restul isi verifica explicit mailul, stiind ca eu le scriu, macar, sa spunem lunar un mail lung si plin de nimicuri d-ale vietii.

Ceea ce m-a facut defapt sa iti scriu asta acum, in romana, este un lucru destul de simplu. Ma intreb cum arati. Ma inteb cum te comporti. Ma intreb cum esti. Ma intreb ce ocupatii ai. Ma intreb daca ai un prieten. Ma intreb dac-ai avut experiente similare ca ale mele. Ma inteb cum ai reactiona daca as traduce mailul asta si ti-as da un mail. Ma intreb. Cand esti mic, te joci. Cand esti mic, iti faci tot felul de prieteni. Daca am da nas in nas acum, ne-am mai imprieteni cum am facut-o in clasa a 3a?

Presupun ca nu.

Si acum destul, trebuie sa intru in yahoo mail si sa intreb cum mai e vremea prin Viena sau ce note ai mai luat in teste.

Alles Gute,

deine ewige Freundin,  Alex

Anunțuri

~ de Alexa pe Septembrie 21, 2007.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: