Cum am ales sa imi petrec sfarsitul… zilei.

Stati departe ca pocneste.

“-Urmeaza statia Obor, cu perenul pe partea dreapta!”

Urmeaza, urmeaza, peste 3-4 minute. Statia Stefan cel Mare- Obor e al naibii de lunga, mai ales dupa 7 ore care nu iti plac si diverse rautati incasate din dreapta si in stanga. Mai mult din stanga, ca sa fiu mai exacta. Dar nu am deschis pagina word ca sa ma plang. Nici nu am de gand sa pomenesc cat de tensionata sunt de pe 17 septembrie in coace, nu, chiiiiiiar nu vreau. Si la urma urmei, de ce v-as povesti despre nervii mei intinsi la maxim? Nu am dreptate? Sau vreti sa stiti? Hai spuneeeti ca vreeeeti, va roog, va rooog, va rooog. Daca asta s-ar fi vrut text literar acum nu as introduce “*puppy look*”. Dar introduc. Consideram ca nu imi puteti rezista si pur si simplu ma implorati sa va povestesc. Daca imi imaginez un pusti acum in genunchi se cheama ca-s egocentrica, sau cum? A, cuvantul cred ca era infumurata.
Uitati, putem lua ca termen de comparatie un elastic intins, intins, intins. Si, ca niste copii lacomi ce sunteti, voi mai intindeti putin. E (el, elasticul) exact pe punctul de a se rupe si tare mi-e frica ca in ruptura lui mai pocneste si pe altcineva.  

Oare imi urmareste cineva creatia inovatoare?
Si daca ati fost atenti, poate ati observat ca am spus pagina word, nu wordpress dashbord. Sunt singura acasa si n-am net. Deci pobabil ca in clipa in care veti citi voi, lucrurile vor fi reintrat in normal. Doamne, mereu mi-am dorit sa folosesc timpul asta controversat. “Vor fi reintrat” suna asa matur si responsabil. Vorbeam de venirea spre casa, parca? Da, imi adusei aminte. Oau, alt timp ciudat folosit. Interesant, ce pot spune. Experienta ce merita traita. 

Logica de fier
In fine, dupa una din zilele astea ex-tra-or-di-naaa-reee, dupa vocea plictisita a tipei ce ne anunta peronul, sunt aruncata in gerul de afara. Termenul “ger” poate fi folosit cand afara sunt vreo 10 grade? Ca pana la urma, daca tu esti imbracat in tricou+geaca pe vremea asta eu cred ca e echivalent cu -10 grade + pulover+geaca pufoasa. E-al naibii de frig si te doare undeva daca e din cauza climei sau e neglijentei tale profunde.Bun. De obicei, pe la ore din astea tarzii, Laura imi vorbeste ceva frumos si amuzant si eu fac un pas in spate in discutie. Nu e vorba ca nu o mai ascult, zau, te ascult. Da’ nu mai sunt in stare de replici suta la suta “eu” si o dau in balbaieli de glumite care ma deprima si mai tare. Dar eu nu eram deprimata, stati o clipa. Ceva nu se leaga… 

Iar ma enervez aiurea
Frigul de afara ma impinge sa sperii o pereche pasnica ce pare ca a uitat de lumea agitata din jur. Chicotesc si-s simpatici. Stau rezemati de un chiosc, de vreo 3-4 seri in coace. Oricum, nu ma baga prea tare in seama. Multumesc frumos. Atunci ma intreb eu cum de i-am remarcat. Ei de ce nu o fac? Nu mi se pare prea drept, ca tot e la moda sa vorbim despre dreptate. La fel e si cu salutatul pe culoar. Daca tot se stiu persoanele in cauza, dati-mi si mie un motiv pentru care unul isi pleaca privirea sau isi priveste stangaci unghiile roase cateodata? Oameni buni (prost ales atributul aici), o simpla intrebare: de ce? Ce mama naibii te costa sa te prefaci ca ai cei 7 ani de acasa? 

Indragosteste-te de oameni de care te-ai putea izola apoi
Trecem pe langa cei amorezati, o atentionez pe Laura. Ii vazuse si ea. Ca de obicei, degeaba ii arat ceva, ca priveste deja in colo.  Vine momentul in care ea pleaca mai eparte, eu spre casa mea .Desi amuzata de discutia proaspat incheiata, ma enerveaza gandul ca ma duc spre casa si ca ma asteapta un morman de teme. In plus trec pe langa blocuri care-mi starnesc si rascolesc diverse amintiri. Eu cica trec peste. E vina mea ca ne alesesem un loc (un…loc, stiti voi, un loc!) apropiat de casa mea in care s-a consumat o mare parte din relatie? Oricum. Ce-a fost a fost frumos, ca sa citez pe cineva anume. Nu ca ar avea vreo insemnatate acum.

Veverita si veveritul.
Pana acum eu am conturat cateva idei, dar cand ma asezasem la calculator eu imi propusesem sa vorbesc mai mult despre a doua pereche pe care o intalnesc de ceva zile. Eu ma gandesc foarte serios ca mi-am suparat ingerul pazitor cu ceva si ca m-a lasat balta. Daca nu e asa, atunci vreau sa ii comunic ceva. Sunt o fiinta firava si nu incasez socurile la fel de bine ca inainte de vacanta de vara. Sincer, eu l-as concedia in clipa de fata, daca as avea dreptul. Vreau pe altcineva. Unul care sa arate cumva ca ii pasa de evenimentele din viata mea ce ar avea darul de a ma da peste cap.
In fine, Alexa, cea lipsita de ingerasul pazitor, trece neputinciosa pe langa 2 indivizi care-si petrec absolut fiecare seara in spatele blocului meu. Se iubesc, banuiesc. Oricum, nu par prea luminati. Si nu spun asta pentru ca e noapte cand trec pe acolo. Va sugereaza ceva cuvantul “veverita” repetat obsesiv? Inventivi sunt oamenii cand e vorba de porecle penibile. In plus, stau pe marginea ghenei. Imi produce sila gandul de a sta pe jos, langa un asemenea focar de infectie. Daca se aseaza cu fundul pe pat apoi? NU NU NUUUUU. NU! 

Prostanacului ii este mila. Mincinoasa se amuza.
Toate ca toate. Ii observ, dar ma prefac spre binele meu ca nu (multumesc inca o data tuturor factorilor ce ma imping sa o iau pe acolo). Dar in seara asta, lumina a cazut putin altfel pe fata tipului. Apuc sa ii vad expresia. Avea asa, un zambet sters, cand se uita la mine. Era o privire plina de… mila. Compasiune. La naiba.
Va dati seama, am privit in alta parte, mi-am scos mobilul din buzunar, prefacandu-ma ca verific cat e ceasul. Diverse intrebari mi-au traznit prin cap.
Ei acum vorbeau de tipa “care trece seara de seara singura pe aici”. Evident, soarta mea era trista. Sau cum zicea Bacovia in nu mai stiu ce poezie de a lui “exist trist.exist prost”. Bine, ma indoiesc ca stiau ei citatul exact. Dar asa, ca idee…

Stii ce? N-am nevoie de nici un “veverit”. Si ma adresez tipului pe care am indraznit sa il insult. Voi, astia fericiti in relatiile voastre, incetati sa va mai uitati de sus la ceilalti. Incetati sa ii priviti cu compasiune. Zau, ne e bine. Ziceti si voi ca asa e ca nu ma mai crede nimeni pe mine. Ce sa-i faci, sunt o mincinoasa. O miiiincinooooasaaa!

Anunțuri

~ de Alexa pe Octombrie 25, 2007.

Un răspuns to “Cum am ales sa imi petrec sfarsitul… zilei.”

  1. Acum sincer…nu mai lua totul atat de serios. Nu e chiaaaar asa rau. :-??

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: