Mihai e curios.

Ai prefera sa pleci in alta tara sau ai ramane, indiferent de situatie?

Ce scurt si la obiect. Asteptati un raspuns pe masura banuiesc. Il aveti. Raman.

Imi este incredibil de clar ca aici vreau sa raman. Nu am dorinte extraordinare de a ma intoarce in locurile unde am copilarit, unde am invatat germana ca pe o a doua limba materna, unde am trait ani de zile, unde am mers la gradinita si scoala. Nu ma mai prind oamenii astia pe acolo decat pe perioade limitate. O saptamana in vacanta, o luna intr-un schimb de experienta, 1 an la o bursa. Nu ma pune sa ma mut, sa o iau de la 0, sa ma zbat cu prejudecati si sa obosesc si incarc tineretea. Suna a resemnare?

Nu. Suna a o convingere ce nu prea mai poate fi clintita din loc. Stiu cu ce se mananca strainatatea. Stiu ca iti trebuie vointa, determinare si rabdare ca sa poti sa ajungi cineva. In anii in care am stat acolo am trait pe pielea mea statutul de strain, si nu al vreunui oarecare. Tata era totusi diplomat, asa ca teoretic eram pe acolo „de familie buna” pentru ei. Asta nu a impiedicat ca un an de zile la scoala sa fiu ingnorata complet, desi stiam limba perfect. Si, sa fim seriosi, nu sunt antisociala.

Ma enerveaza ca anii aia in care te formezi, au fost plini de momente in care increderea in fortele proprii mi-a fost trasa brutal in jos. Numai cand ma gandesc cum Marie Christine intentionat imi trantea usa in nas, dupa ce o tinuse pentru aproximativ toata clasa, ma apuca dracii. Numai cand ma gandesc ca anul asta, la masa, cand sosul trecea din mana in mana, verisoara tipei la care locuiam s-a sculat de la masa si i l-a dat persoanei de dupa mine, sarindu-ma EVIDENT, imi amintesc motivul general pentru care eu raman.

Nu o mai iau ca de atatea alte ori de la 0, cand plecam cu tata cu ministerul in toate tarile Europei. Nu ma zbat pentru a demostra oamenilor ca romanii nu sunt cum se crede. Nu le explic, inca o data, intrebata fiind daca eu am mai fost vreodata in Europa, ca Romania se afla chiar in Europa. Nu incerc sa fac pe dracu in patru ca sa ma placa niste straini, cand aici am prieteni, familie, sanse de viitor calumea si caldura de care am nevoie.

Ii vizitez, ii dau gata cu un accent de care sunt al naibii de madra, plec si ma intorc vara viitoare.

Anunțuri

~ de Alexa pe Octombrie 12, 2008.

4 răspunsuri to “Mihai e curios.”

  1. Cred ca speech-ul acesta merita aplauze. 🙂

  2. „Nu ma zbat pentru a demostra oamenilor ca romanii nu sunt cum se crede.”
    …nu cred ca ai ce demonstra.

  3. Hai ca incepi sa scrii din ce in ce mbai bine 😛

  4. […] aud aceasta melodie. Eu am mai vorbit despre patriotism, am primit si cateva raspunsuri(aici sau aici). In Umbra Marelui Urs este pentru mine vocea frustrarii romanului. Versurile, rifful si solul sunt […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: